Prin ochii mainilor si urechilor

Poate ca suna ciudat acest titlu, sau nu. Copilul care nu are vedere, trebuie sa vada lumea din jur cumva. El "vede" prin ochii mainilor si urechilor. Poate ca este mult spus, dar acesta este crudul adevar. Legati-va la ochi si incercati sa nu trisati. Va veti da seama ca si cel mai familiar loc se va transforma in scurt timp, in ceva necunoscut. Daca veti avea curajul sa o faceti, atunci veti intelege cum un elev din Centrul de zi Marina recunoaste totul in jur prin atingere si prin ascultare. Am inteles ca in negura ochilor lui este defapt o lumina care strapunge sufletele celor din jur. Intr-o zi am incercat sa-l fac pe copil sa identifice cateva diferente dintre un baiat si o fata. La inceput i-am explicat ca vocile sunt diferite, apoi ca hainele pe care le poarta sunt diferite. Cu mainile a incercat sa indentifice forma unei fuste de dama. Se pare ca a inteles, pentru ca raspunsul lui a fost:"e simplu". Apoi a aflat ca fetele au parul lung si i-am asezat mana pe capul unei colege. Imediat a venit din partea baiatului un raspuns haios:”tu de ce nu te tunzi, asa ca mine?” Asa a aflat copilul ce inseamna parul lung si ca fetele se coafeaza. I-am facut colegei lui doua codite. Prima data i-am pus baiatului in mana o perie de par. “Peria asta are ace care nu inteapa” S-a lamurit imediat si cu coafatul parului cand i-am dirijat mana pe capul fatei. “Aici ce este?” intreaba el pipaind elasticul ce strangea  parul fetei. Si usor, usor, baiatul a priceput cum sta traba cu aranjatul parului domnisoarelor. Am vrut sa-i spun ce culoare are parul colegei lui. Dar cum sa-i spun ca parul ei este negru? Negru ca ce? Ca ce vede sau ca ce nu vede el? Aici a fost greu. Dar si acest copil are dreptul sa stie ca atunci cand doarme este noapte si ca noaptea este neagra, ca iarba are un miros placut si ca este verde, ca florile sunt rosii sau galbene, ca lumea in care traieste este colorata, chiar daca el nu va afla niciodata cum este o culoare. Bucuria de a-l face pe un copil nevazator sa descopere lucruri noi este nemasurata. Viata unui om se bazeaza mult pe ceea ce vede in jur. Dar viata acestui copil si a celor ca el, este dirijata doar de miros, gust, simtul tactil, auz. Cand merge trebuie sa fie condus. Nu cumva viata unui copil orb devine o ghicitoare? Atunci el trebuie sa fie ajutat sa afle raspunsul acestei ghicitori, caci numai asa ii vom putea face putina lumina in viata. 

Prof. Luminita Nicolescu