marți, 19 octombrie 2010

Zi de zi printre ei

Vin aproape zi de zi la centru, la Marina. Zi de zi sunt aproape sau incerc sa fiu aproape de ei. Ma inchid in birou si de aici ii aud. Uneori ies pe culoare. Ma plimb printre franturi de vieti si calc prin strachini golite de vise. Ma uit la ei si vad Cerul. Il vad pe Dumnezeu. Vad incercari. Fiecare copil are o problema, fiecare sufera de ceva, are un "ceva" special. Copiii cu dizabilitati. Fiecare insa, cat de grea ii este problema, ori boala, nu i-am vazut sa fie tristi. Nu i-am vazut sa dispere. Poate se retrag in ei, ori poate sunt zile in care nu le intri in voie. Dar mai presus de toate au o veselie aparte, au un ritm al vietii pe care nu-l poti perturba cu una cu doua.
Ma uit la ei si nu-mi vine sa cred cum se bucura, in felul lor, de viata. Ii vad cum se bucura de bruma lor de sanatate... Ma uit si zi de zi invat tot mai bine, vad tot mai clar ca ar trebui sa ma consider imparat doar pentru ca sunt sanatos. La fel si voi. Ar trebui sa ne consideram sclavi pentru ca nu apreciem ce avem. Mereu mai mult, mereu ne dorim mai mult si niciodata nu incetam a dori. Dar la naiba! Aproape mereu ne dorim numai tampenii. Apreciem binele doar cand il pierdem. In rest ne plangem de el. De parca binele este un soi de balon si noi putem sufla in el sa-l umflam. Nici pe departe. Binele, fie el mic sau fie mare...fie cum o fi, este binele nostru. Pacat ca, de cele mai multe ori nu intelegem forma sub care vine. Asteptam mereu altceva, mereu trece binele pe langa noi si noi il evitam asteptandu-l tocmai pe el, sub o alta forma. De ce?
 De ce copiii astia mici se pot bucura de ori ce zi ca si cum ar fi cea mai frumoasa si de ce noi astia de ne credem "normali" nu apreciem aproape niciodata nimic. Vrem Binele, dar nu suntem in stare sa-l recunoastem nici daca ne lovim nas in nas cu el...Atat de "bine" vedem lumea. Pe cand ei, ei se bucura de orice....de ori ce bine...cat de mic...

joi, 14 octombrie 2010

Importanţa comunicării la copiii cu dizabilităţi




Dezvoltarea comunicării verbale duce şi la dezvoltarea personalităţii şi facilitarea relaţiilor sociale.
În şcoală, un pas important în optimizarea copiilor cu dizabilităţi îl constituie educarea şi terapia limbajului. Acest lucru va optimiza dezvoltarea mecanismelor cognitive care încep să se formeze la o vârstă mică, de aici rezultă importanţa intervenţiei cât mai devreme după descoperirea deficienţei.
Problema nedezvoltării limbajului devine cu atât mai gravă când copilul ajunge de vârstă şcolară. Achiziţiile şcolare sunt reduse şi informaţia este distorsionată. Copii şcolari care au probleme de comunicare trăiesc adevărate drame. Ei tind să se interiorizeze şi nu îşi pot exprima sentimentele. Se ajunge astfel la comportamente deviante, la greutatea integrării în colectiv, se ajunge la negativism. Copiii nu mai cooperează cu cadrele didactice în procesul educaţional, trăsăturile de personalitate devin fragile şi instabile.
Un rol important pentru dezvoltarea comunicării la aceşti copii îl are familia. Copilul nu trebuie să fie învăţat că este deficient, că este „altfel” decât ceilalţi, trebuie încurajat să-şi asume responsabilităţi. Părinţii nu trebuie să ia atitudinea de superprotecţie pentru că acest lucru face ca handicapul să se acutizeze. Copiii trebuie îndrumaţi către iniţiativă, trebuie încurajaţi în realizarea de activităţi practice .
Dacă familia vede în handicapul copilului o stigmatizare, acesta tinde să se izoleze, să nu mai comunice cu celelalte persoane. Acest lucru este o gravă greşeală care poate transforma copilul într-un inadaptat.
Altă dramă însă este izolarea copilului şi a  familiei de către societate. Apar stereotipuri speciale care resping deficientul şi prin simplă asociere şi familia sa. În acest caz părinţii se simt izolaţi, excluşi şi dispreţuiţi. Familia trebuie să facă faţă acestui mediu ostil şi să depună eforturi pentru integrarea copilului în mediul social. Trebuie să apeleze la ajutor specializat care poate consta în consiliere sau terapii de familie.

                                                                                        

                                                                           Prof. Săndulescu Costinel